Pe data de 13 noiembrie 2017, PBN a desfășurat concursul planurilor de afaceri, elaborate de către participanții, care au luat parte în curs de crearea şi dezvoltare a afacerii în orașul Telenești, instruirea cărora a avut loc în perioada septembrie-octombrie anului curent, în cadrul proiectului LEADER realizat cu susținerea financiară a Fondului Mondial al Sprijinului Evreiesc (World Jewish Relief). Toți participanții au demonstrat un nivel semnificativ de cunoștințe în domeniul planificării afacerii și un potențial puternic în dezvoltarea propriei afaceri.
Ca rezultat al concursului, Comisia independentă de experți au decis că 6 proiecte de afaceri sunt cele mai perspective și i-au recomandat să acorde donatorului sprijin pentru finanțarea afacerilor.
Participanții grupelor noi au început instruirea în planificarea efectivă a afacerilor și dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale.
PBN în colaborare cu Agenția Consultării în afacere “Nistru Enterprises” și Partenerul Necomercial “Asociația Regională Laboratoriilor de Creație, Meșteșugurilor și Meserii” la 04 iunie 2017 în orașul Bendery a început pentru participanții grupei cursul „Business începe cu o idee.“
La 04 iunie 2017 în orașul Tiraspol, în colaborare cu Centrul Comunității Evreisece de Cultură și Caritate "Hesed" or. Tiraspol grupa nouă a început să studieze cursul „Bazele Antreprenoriatului“.
Citește mai departe...
Pro Business Nord, în cadrul parteneriatelor existente cu Centrul Evreiesc de caritate din Bălți „Hesed Yaakov“, în perioada între 17- 19 mai 2017, în orașul Vadul lui Vodă a organizat pentru echipa angajaților training practic de psihologie „Gestionarea modificărilor.
Vîntul schimbărilor". Participanții trainingului cu interes deosebit și entuziasm au primit informația, activ și cu entuziasm au participat la exerciții de art-terapie și în discuții. Sperăm că cunoștințele și abilitățile dobândite le vor îmbunătăți la munca, să consolideze spiritul de echipa.
Citește mai departe...
Asociația Obștească Pro-Business Nord, în calitate partenerului invitat, a organizat la 17- 18 mai în orașul Dubăsari training practic: „ Antreprenoriatul social: dezvoltarea proiectelor de afaceri - ca model pentru rezolvarea problemelor sociale în regiune“ pentru 2 echipe de angajați ai centrelor evreiești de caritate: "Hesed" Tiraspol (Centrul Comunității evreisecce de cultură și caritate) și "Hesed Rachel" Râbnița (Centrul evreiesc de caritate).
Training a fost realizat în cadrul proiectului “LEADER” - Inițiativa locală a activității economice în dezvoltarea socială unică, care implementează PBN cu suportul financiar Fondului Mondial al Sprijinului Evreiesc World Jewish Relief (WJR) pentru a sprijini dezvoltarea afacerilor pe ambele maluri ale Nistrului.
În timpul instruirii, membrii echipei au dezvoltat abilități practice în selectarea, dezvoltarea și aplicarea ideilor de afaceri care promovez dezvoltarea modelului antreprenoriatului social, ce contribuie la îmbunătățirea dezvoltării social-economice a comunității.
Citește mai departe...
«Pro-Business Nord» cu susținerea financiară a Fondului Mondial al Sprijinului Evreiesc World Jewish Relief (WJR) conlucrînd cu Agenția consultării în afacere “Nistru Enterprises” și Partenerul necomercial “Asociația Regională Laboratoriilor de creație, meșteșugurilor și meserii” organizează susținere dezvoltării antreprenoriatului pe ambele maluri ale Nistrului prin realizarea Proiectului «LEADER».
La 14 mai 2017 în orașul Bender, în cadrul proiectului dat pentru echipa cetățenilor inițiativi a început training «Business începe cu idee» de instruirea în planificarea efectivă a afacerilor și dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale.
Citește mai departe...
13 februarie a.c. delegația Fondului Mondial al Sprijinului Evreiesc - World Jewish Relief a efectuat o altă vizită la mun. Bălți. In timpul vizitei, oaspeții au luat cunoștință cu activitățile curente ale Pro Business Nord, precum și cu realizările Proiectului LEADER, implementat în regiunea de nord a Republicii Moldova, din 2015 până în prezent, cu suportul financiar al Fondului.
Citește mai departe...